Șteampuri cu săgeți de fier de tip ”CALIFORNIAN”
Piva era prevăzută cu praguri de lemn, căptuşite cu tablă de cupru. Ele erau situate pe latura lungă a pivei, unul în faţă iar celălalt în spate și se spoiau cu mercur, pentru a forma o suprafaţă activă, de care se prindeau firicelele de aur liber din minereul măcinat. Fiecare pivă avea în faţă o sită, formată dintr-o ramă de lemn, pe care se fixa o plasă de sârmă cu ochiuri de 0,8 mm, prin care se trecea aşa-zisa tulbureală, cu minereul măcinat fin. Săgeţile aveau menirea ca prin căderea liberă să zdrobească, prin intermediul nicovalei, bucăţile de minereu. O săgeată se compunea la rândul ei din săgeata propriu-zisă, îngreunătorul, capătul de săgeată şi manşonul. Săgeata propriu-zisă este din oţel rotund, cu un diametru de 80 mm, şi are lungimea de circa 3,5 m. Îngreunătorul este o piesă masivă, din oţel manganos, fixată la capătul inferior al săgeţii, pentru a-i acorda greutate în plus, iar prin intermediul lui se fixa piesa de uzură a fiecărei săgeţi, care poartă numele de capăt de săgeată, piesă tot din oţel manganos. Acesta se fixa de îngreunător cu pene de lemn şi se înlocuia periodic din cauza uzurii.
Cu ajutorul manşonului, confecţionat tot din oţel şi care era montat pe săgeata cu pene la o înălţime corespunzătoare axului cu came, se ridica săgeata pe verticală între jugurile de ghidare. Prin cădere, se zdrobea minereul între capătul de săgeată şi nicovală. Săgeata, cu toate părţile componente, are greutatea de 360 kg. Axul cu came este montat pe stâlpii laterali, prin intermediul unor lagăre de alunecare. Pe stâlpii exteriori, este fixat prin şuruburi câte un lagăr simplu, iar pe stâlpul central, un lagăr dublu. Camele sunt piese turnate din fontă, montate pe ax cu ajutorul unor pene tangenţiale după unghiuri diferite, care asigură ridicarea succesivă a săgeţilor. La capătul axului cu came se află şaibele de antrenare, care primesc mişcarea de rotaţie de la un arbore central, cu ajutorul unor curele de transmisie.
Silozurile de minereu sunt construcţii din lemn, căptuşite cu tablă, cu o formă prismatică, care asigură curgerea minereului gravitaţional, spre partea inferioară. Alimentatorul se află în partea inferioară a silozului şi servea la alimentarea continuă cu minereu a pivei. Are formă de disc rotativ sau de cutie basculantă, mişcarea asigurându-se în mod adecvat pentru fiecare caz în parte.
Bateria de şteampuri se punea în mişcare cu ajutorul unui motor (la Roşia Montană de obicei electric), care acţiona arborele central. El constă dintr-un ax de oţel, cu diametrul de 120 mm, pe care se montează şaibe intermediare în dreptul fiecărei şaibe de pe axul cu came. Mişcarea de rotaţie a arborelui central se transmite asupra şaibelor de pe axul cu came, prin intermediul unor curele late, care ridică, respectiv scapă săgeţile care zdrobeau minereul.
Pivele erau alimentate cu minereu şi apă în proporţie de 1:20, recuperându-se aurul liber prin amalgamare, iar pirita auriferă, prin concentrare hidrogravitică.
Aurul liber era prins de mercurul de pe pragurile interne din pive şi de mercurul de pe mesele externe de amalgamare. Acestea, respectiv mesele de amalgamare erau confecţionate din lemn, cu lungimea de 3 m şi lăţimea de 1,5 m, căptuşite cu tablă de cupru de 4-5 mm grosime, spoite cu mercur şi se aşezau în faţa fiecărei pive de tip californian, cu o înclinare de 5 – 60. Tulbureala din pive se revărsa prin site peste mesele de amalgamare, firicelele de aur fiind reţinute de mercur, formându-se astfel un amalgam, care se culegea după 48 de ore. De pe praguri se culegea de două ori pe lună.
Capacitatea de prelucrare a unui șteamp de fier era de 10-15 tone minereu la 24 de ore.
Pe plan european instalaţiile de sfărâmare de acest fel reprezintă nivelul tehnic de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În mineritul aurifer transilvănean, inclusiv la Roşia Montană, şteampurile ,,californiene” au cunoscut o utilizare largă, în perioada interbelică şi mai târziu, fiind înlocuite, treptat, de mori cu bile. Şteampul expus în muzeu este de tipul 102-A. A fost executat de firma Fraser & Chalmers din Anglia.
Părţile componente ale unor astfel de şteampuri sunt următoarele: stâlpii, confecţionaţi din lemn de stejar, constituie suportul instalaţiei. Prin intermediul unor piese accesorii – juguri, suporţi, etc. – aceştia asigurau asamblarea organelor mobile (axul cu came şi săgeţile). Stâlpii se fixau de fundaţie prin intermediul unor piese metalice numite papuci şi al unor şuruburi de fundaţie cu care se ancorau. Stabilitatea suportului era asigurată de jgheaburile principale, care uneau cei trei stâlpi ai instalaţiei, precum şi de tiranţii cu care se lega suportul de rezistenţă al silozurilor de minereu, confecţionate, de obicei, din lemn. Piuele constau din cutii din oţel manganos, în care avea loc operaţia de zdrobire a minereului. Fiecare baterie de ştampare (aşa mai era denumită instalaţia ) era prevăzută cu două pive montate pe fundaţia de beton prin intermediul unor şuruburi masive. Între pive şi fundaţie se afla o placă de cauciuc, groasă de aproximativ 40mm, care avea rolul de a atenua loviturile transmise fundaţiei de către săgeţi în timpul funcţionării bateriei. Pe fundul fiecărei pive se află câte 5 nicovale din oţel manganos, câte una pentru fiecare săgeată de care se zdrobeşte minereul prin căderea săgeţilor.
Uzina de prelucrare minereuri Gura Roșiei în jurul anului 1930. Interiorul clădirii unde erau montate și funcționau șteampurile ,,Californiene” pentru sfărâmarea minereului auro-argentifer foto Arthur Oskar Bach
Uzina de prelucrare minereuri Gura Roșiei în jurul anului 1930. Șteampuri ,,Californiene foto. Arthur Oskar Bach
