Peisajul minier de la Roşia Montană, înscris în anul 2021 în Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO) și în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol este compus dintr-o concentrare extraordinară de vestigii care atestă evoluţia exploatărilor miniere într-un interval de timp excepţional – 2 000 de ani – din perioadă pre-romană până în epocă contemporană.
Importanţa galeriilor de la Roşia Montană nu se limitează la Antichitate. De la încheierea cruciadelor până la descoperirea Americii, Munţii Apuseni au fost principala sursă de aur a Europei. În vremurile moderne extragerea aurului a fost una dintre ocupaţiile de bază ale moţilor. Administraţia austriacă a adus în zonă mineri de pe tot cuprinsul Imperiului şi astfel a luat naştere o aşezare minieră pe cât de pitorească, pe atât de europeană.
Situl Alburnus Maior – Verespatak – Roşia de Munte – Roşia Montană, celebru încă din secolul
al XVIII-lea pentru vestitele tăbliţe cerate romane (contracte redactate în scriere latină cursivă) este reprezentat, în lumina cercetărilor din ultimii ani, de un sistem de exploatare roman excepţional, la care se adaugă sistemul de galerii medievale şi de epocă modernă, un târg minier păstrat exemplar încă din perioadă preindustrială şi un peisaj presărat de multe urme ale activităţii miniere dintre care excepţionale sunt lucrările hidrotehnice („tăurile”) datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
În acest ultim tronson al parcursului de vizitare este prezentat un șantier ulterior epocii romane, cu formă neregulată, dezvoltat probabil prin utilizarea galeriilor antice ca trasee de acces în subteran sau ca depozite de steril. Sistemul de exploatare din care face parte, prin gradul de conservare (în multe dintre aceste galerii se păstrează șinele, macazurile și vagoneții din lemn) și prin amploarea sa (punctată exemplar de amplele cavități/goluri subterane – „corande”), reprezintă un element valoros pentru zorii Epocii Moderne, ale cărei caracteristici au fost conservate („înghețate”) într-un mod unic la Roșia Montană în configurația târgului minier, a construcțiilor sau a prelucrărilor peisajului – lacuri artificiale (”tăuri”), rețea de dirijare a apei către instalațiile tradiționale de măcinat minereul aurifer („șteampuri de lemn”), guri de mină în coastele munților, exploatări de suprafață istorice.
