Galeria romană vizitabilă din cadrul Muzeului Mineritului din Roșia Montană, fiind singurul tronson accesibil publicului din imensa rețea subterană Roșiei Montane, reprezintă o oportunitate unică pentru înțelegerea modului de exploatare minier istoric.
Sectorul minier vizitabil este compus din:

Portal de acces în subteran. În stânga intrării este redat pe o placă de marmură conţinutul original al tablei cerate nr. XVIII, datată 6 februarie 131 AD (cea mai timpurie datare consemnată pe cele 25 de tăblițe conservate, din totalul de 50 descoperite în galeriile de la Alburnus Maior), iar în dreapta, pe scurt, conţinutul acesteia.

Plan înclinat (galerie simplă susținută cu zidărie de bolțari pentru roci tari) amenajat cu 157 de trepte de beton cu lungimea de 53 m, care coboară cu o înclinare de 330 la minus 30 m față de cota +755 m a zonei de acces (Portal).

Galerie orizontală (galerie simplă susținută cu zidărie de bolțari pentru roci tari), în lungime de 47 m, care, la capăt, cotește spre stânga 5 m, de unde se intră în galeria romană cota +725 m (esți aici).

Galeria romană cota +725 m este o galerie de coastă, săpată manual cu dalta și ciocanul din Valea Roşiei Montane spre interiorul Masivului Orlea. Galeria are secțiune trapezoidală caracteristică, cu un profil de săpare aproape constant, 105 cm la tavan, 140 cm la vatră şi 180 cm înălţime. Galeria are o lungime de aproximativ 150 m.

Plan înclinat cu înclinarea de 250 (galerie simplă susținută cu zidărie de bolțari pentru roci tari) cu trepte de beton, în lungime de 18 m, care asigură accesul din galeria romană de la cota +725 m la galeria romană de la cota +729 m.

Galeria romană cota +729 m a fost săpată manual cu dalta și ciocanul, tot dinspre Valea Roşiei, cu direcţia aprox. nord, intersectând mai multe filoane ce au direcţia NV-SE, cu grosimi de 1-5 cm. Accesul în galerie se face prin planul înclinat la capătul căruia galeria antică a fost susţinută cu armături de lemn. Galeria a fost amenajată pe o lungime de 20 m.

Șantier de epocă contemporană în capătul nordic al Galeriei romane +725 m. A fost realizat prin perforare- împușcare în continuarea capătului galeriei romane. Este format dintr-un șantier continuat spre nord-vest și nord-est prin galerii cu formă neregulată.

Tăbliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131 A.D. unde pe ultimul rând apare denumirea localității Alburnus Maior – Roșia Montană ( R. Slotta,V. Wollman, I. Dordea – SILBER UND SALZ IN SIEBENBŰRGEN, Bochum, 2002

