Lucrările miniere romane au fost descoperite umplute cu material mărunt și apă respectiv steril, rezultat în urma lucrărilor miniere ulterioare, ceea ce a favorizat conservarea lucrărilor romane intacte, împreună cu alte artefacte miniere (opaițe pentru iluminat, sprijiniri din lemn, inventar divers). În pereții galeriilor, cum se poate vedea și pe pereții acestui tronson vizitabil, se păstrează nișele în care puneau opaițele pentru iluminat, urmele uneltelor folosite și etapele de lucru ale execuției galeriei. Unele dintre galeriile romane descoperite recent păstrează încă urmele de fum ale acestor opaițe.
Lucrările romane au fost redeschise ulterior de minerii din epoca medievală şi modernă, rămânând zăcământ suficient de bogat după minerii romani, care au fost foarte selectivi în privința extragerii minereului cu cel mai bogat conținut. Prin urmare, majoritatea lucrărilor romane, cum este și cazul acestui tronson vizitabil, sunt intersectate de lucrări ulterioare (cum este zona din capătul de acces în acest tronson și zona de final a traseului vizitabil), care, deși au afectat lucrările antice romane, tronsoanele și sectoarele întregi conservate conturează cel mai extins și mai dezvoltat sistem de exploatare minieră auriferă romană cunoscut până în prezent în întreaga lume. Acesta prezintă un sistem minier dezvoltat pe baza unei tehnici inginerești miniere avansate pentru perioada în care a fost conceput, ceea ce a condus la o eficiență remarcabilă a exploatărilor și care a generat un sistem subteran și de suprafață absolut remarcabil prin amploare și calitate tehnică.
Sistemele de exploatare subterane de la Alburnus Major conțin trei tipuri majore de tipologii de exploatare minieră, care nu se mai regăsesc în alte părți din lume: galerii cu trepte în formă de spirală, planuri înclinate cu tavan tăiat în trepte inverse (un fragment regăsim și în cazul acestui tronson vizitabil la capătul orizontului + 729 m) și camere cu pilieri.
Sistemul de exploatare este compus, pe lângă tipurile menționate anterior din galerii de cercetare și de exploatare (cum sunt cele două tronsoane vizitabile), de asistență (de legătură între cele de exploatare), de aerisire, de evacuare a apei sau de investigație a mineralizației (cum este tronsonul din dreapta).
Galeriile sunt săpate în rocă urmărind traseul concentrației (filon) de aur. În zonele unde concentrația minereului nu este liniară, se dezvoltau camere de exploatare, unele dintre ele având piloni de susținere a tavanului zonei subterane lărgite. În zonele în care în masa rocii sunt inserate roci moi sau argile, se realizau eșafodaje de armare a galeriei din lemn, cum este exemplificat alăturat (stânga).
În zonele unde erau infiltrații de apă în cantități foarte mari, se realizau sistem hidraulice, acționate manual, care ridicau apa la niveluri superioare, până la suprafață. O descoperire prețioasă este reprezentată de sistemul hidraulic roman din mina Păru-Carpeni, care, deși nu este un unicat ca alcătuire, este un exemplar rar pentru lumea romană, care se conservă într-un grad foarte mare în mediul umed al minei. Un exemplar similar a fost identificat și în zona Galeriei Cătălina-Monulești, dar care nu a fost investigat arheologic.
Sistemul de exploatări miniere romane de la Alburnus Maior era completat de exploatări miniere de suprafață, în carieră deschisă (așa numita ”Cetate Romană” / ”Curțile Cetății”) sau de exploatările cu foc și apă (încălzirea pietrei cu foc și răcirea rapidă cu apă amestecată cu oțet, care conducea rapid la dislocarea, fisurarea rocii).
Schița sistemului de evacuare ape de mină din subteran cu roți hidraulice, în perioada romană, din zona Păru-Carpeni, zăcământul Roșia Montană (raport Beatrice Cauet/Tămaș –publicată în revista Der ANSCHNITT, nr. 2-3/2019, pag 112, prof. Wolker Wollman, grafică Anca Matiș)
