Calcit - ghid audio
Originea denumirii mineralului se poate găsi în limba greacă chal sau latină calx ceea ce înseamnă „calcar”.
Este un mineral din clasa carbonaților, foarte frecvent întâlnit în natură, cu refracție dublă.
Alcătuiește diferite forme de cristale, respectiv agregate, cu un habitus de la incolor, alb lăptos, cenușiu, care după natura impurităților poate fi galben, roz, roșu, verde, albastru, brun, până la negru.
Este întâlnit în rocile magmatice, metamorfice (marmora) sau rocile sedimentare (calcar).
Calcitul este solubil în ape acide, astfel se formează în rocile calcaroase fenomenele carstice (peșterile), apele depunând ulterior calcitul dizolvat, formând astfel stalactitele și stalagmitele.
Pe lângă marmură, ce este un material de construcție foarte prețuit, calcitul mai este folosit, la fabricarea cimentului, la producerea îngrășămintelor și amendamentelor chimice, sau ca înveliș protector al metalelor.
La fel, în industria optică este utilizat cristalul de calcit.

