Arsen

Este un element chimic semi-metalic.

Arsenul prezintă două forme alotropice: arsenul cenușiu sau metalic, stabil în stare solidă la orice temperatură și arsenul galben, instabil.

Arsenul folosit ca element de aliere mărește duritatea aliajelor. 

Este suficient ca în aur, argint și metalele platinice să se găsească arsen în proporție de 1 la 1000 pentru ca acestea să-și piardă complet maleabilitatea și să devină casante. 

Plumbul folosit la alicele de vânătoare conține până la 2% As, dar datorită rămânerii acestora în natură, arsenul se transformă în trioxid de arsen, a cărui toxicitate pentru organismele vii este bine cunoscută. 

Adăugat în cupru în proporție de 0,25%, îi ridică temperatura de înmuiere și îi mărește rezistența anticorozivă. 

Arsenul este folosit cu mare succes și în electronică, datorită proprietăților semiconductoare și fotoconductoare, similare siliciului și germaniului.

Numele grec „arsenicon” (în traducere „bărbat”), era atribuit în antichitate unor sulfuri de arsen și acidului arsenicos. 

Pentru prima dată, Platon și Strabon amintesc de existența și exploatarea arsenului din muntele Sandaracurgium – provincia Pont. 

Ca element, se pare că a fost preparat pentru prima dată de Albertus Magnus, în anul 1250, din auripigment și săpun, și apoi de Paracelsus prin sublimarea sandaracului cu coji de ou. 

Alchimiștii foloseau arsenul pentru albirea metalelor colorate ca fierul și cuprul. 

Acestea, frecate cu arsen, primeau un luciu alb.

Date certe despre propagarea arsenului metalic provin de la Lèmery, care, în 1675, tratează sulfurile de arsen cu drojdie de vin și săpun moale, precum și de la alchimiștii secolelor următoare, care fac studii sistematice asupra obținerii și proprietăților acestui element. 

Dintre aceștia, amintim pe: J. Schroeder (1694), H. Brand (1733) și J. Liebig (1842).

În paralel cu descoperirea proprietăților fizico-chimice ale arsenului, alchimiștii au descoperit și proprietățile biomedicale. 

Din arsenul alb s-au preparat puternice otrăvuri, care au făcut multe victime de-a lungul anilor. 

Se spune că Papa Pius al III-lea și Clement al XIV-lea au fost otrăviți cu „Aqua Toffana di Napoli” preparată din arsen, iar despre Napoleon Bonaparte că ar fi fost asasinat pe insula Sf. Elena prin adaos regulat de arsen în hrană de către un trimis al regelui Ludovic al XVIII-lea. 

Mult mai târziu, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului trecut, s-a descoperit și efectul benefic al arsenului. 

Era anul 1909 când P. Ehrlich descoperă salvarsanul și proprietatea lui de a vindeca sifilisul.