Azbest

Azbestul (grec. ἄσβεστος, asbestos = durabil) este un termen pentru minerale fibroase din răspândită grupa a silicaților. 

Este denumită azbest forma fibroasă a Riebeckitului din grupa amfibolilor, a blendei (numit „azbest albastru”), a „Chrysotilului” din grupa serpentinelor (azbest verde) sau „Gruneritul” (azbest brun).

Mineralul este foarte rezistent la temperaturi înalte, la acțiunea acizilor, fiind un izolator excelent, folosit în trecut pe scară largă în industria de construcții, în producerea izolatoarelor electrice și termice, în industria navală, în industria cauciucului.

Datorită descoperirii ulterioare a pericolului pe care-l prezintă pentru sănătatea omului, și anume a efectului cancerigen al fibrelor de azbest, folosirea lui a fost interzisă în unele țări și în întreaga UE, această măsură cauzând probleme financiare firmelor obligate la îndepărtarea lui completă.

Mineritul de azbest a apărut acum 4000 de ani, dar exploatarea pe scară largă a început în secolul 19, când manufacturile și constructorii au realizat proprietățile sale fizice speciale, fiind un excelent izolator fonic, rezistent la întindere, ușor de exploatat, ignifug, bun izolator termic și electric.

Aceste proprietăți cumulate într-un singur material, extrem de atrăgătoare pentru industria producătoare, au făcut ca azbestul să fie folosit pe scară largă. 

Exploatarea industrială a continuat vertiginos și pe parcursul secolului 20, până când s-au făcut cunoscute pericolele și bolile grave cauzate de azbest, folosirea acestuia fiind interzisă prin sentințe judecătorești și prin legiferare.

Inhalarea fibrelor de azbest poate cauza boli grave și incurabile, precum cancerul pulmonar. 

Primele cercetări referitoare la bolile cauzate de azbest au început în jurul anilor 1900 și au răbufnit în anii 1920 și 1930. 

În anii ‘80 și mai apoi ‘90 comerțul și utilizarea azbestului au fost treptat fie interzise, restrânse sau strâns reglementate în majoritatea țărilor.

În ciuda severității consecințelor și a bolilor mortale pe care le cauzează, azbestul este folosit încă pe scară largă într-o multitudine de țări care încă nu și-au adus modificări în legislație. 

Printre aceste țări se numără și România.

Continuarea utilizării azbestului mult după ce efectele sale nocive au fost public cunoscute sau doar bănuite uneori, apariția tardivă a bolilor – chiar și la zeci de ani distanță de la expunere – face ca procesele aferente intentate ulterior de cei afectați, să fie cele mai lungi și mai costisitoare litigii în masă cu care se confruntă tribunalele în Statele Unite; cu toate acestea, în multe alte țări, litigiile fie nu au luat întotdeauna forma proceselor civile, fie sumele acordate ca despăgubiri au fost mult mai mici.

La data de 12 iulie 2018 un tribunal din Missouri a obligat Johnson & Johnson să plătească o sumă record de 4.69 miliarde dolari ca despăgubiri în favoarea a 22 de femei care au susținut că produsele pe bază de talc ale companiei, inclusiv pudra pentru bebeluși, le-au cauzat cancer ovarian.

În 2009, aproximativ 9% din producția mondială era deținută de Canada. 

La sfârșitul anului 2011, ultimele două mine de azbest din Canada, ambele din Quebec, au încetat activitatea.

În 2015, se extrăgeau la nivel mondial, 2 milioane de tone de azbest. 

Rusia era cel mai mare producător cu o pondere de 55% din total, urmată de China (20%), Brazilia (15.6%), și Kazahstan (10.8%).

Minereul este extras prin lucrări din subteran sau prin minerit de suprafață. 

Zăcăminte de azbest se află în America de Nord, Africa de Sud, în Tuva sau Ural la Ak-Dovurak în Rusia.