Agat

Este o varietate microcristalină a cuarțului. 

Caracteristice agatului sunt dungile colorate diferit. 

Repartiția regulată a dungilor se datorează unei cristalizări ritmice.

Există diferite varietăți, precum: Agat-caisă, Agat-ochi, Agat-lemn (datorită aspectului lemnos), Agat de tip Botswana, Agat-migdală (sau enhidric), șamd.

Cele mai răspândite forme sunt agatele-migdale, asociate calcitului. 

Cel mai mare agat găsit până în prezent (35 tone, Brazilia) a fost prezentat ca ametist în anul 1902 la o expoziție în Düsseldorf.

Alte locuri unde s-au găsit cantități mai însemnate de agat sunt: Rio Grande do Sul în Brazilia, Glashütte sau Idar-Oberstein.

Teofrast din Eresos (390-371 î.C.) filozof și naturalist grec, denumește mineralul după Ahates numele râului din Sicilia (azi Drillo).

Agatul a fost apreciat încă din anul 1000 î.C. de vechii egipteni, fiind folosit pentru sigilii, obiecte de podoabă, inele, amulete și vase.

Mai târziu, în secolul XVII, începe utilizarea agatului pe scară industrială, fiind combinat în obiectele de podoabă cu aur și argint.

După anul 1813 în Idar-Oberstein (Germania) s-a descoperit proprietatea agatului de a-și schimba culoarea sub acțiunea temperaturii ridicate (ardere), procedeu care s-a extins rapid, prelucrându-se astfel și agatele importate în acel timp din Uruguay.

Agatul cu varietățile sale este folosit cel mai frecvent ca piatră semiprețioasă. 

Prin tăiere și șlefuire s-au creat agate deosebit de frumoase, ca inele, broșe, mojare, agrafe, brățări, rozare, mânere de tacâmuri, nasturi, vase etc.

Datorită durității sale mineralul este din ce în ce mai mult folosit în tehnica modernă.